Noi reglementari legislative pentru combaterea evaziunii – Pamflet

In acest context „binevoitor” al unor prevederi legale ce au ca scop combaterea evaziunii, dar numai acea evaziune ce reprezinta maxim 1% din economia la negru, adica pedepsirea tuturor celor preocupati de a-si plati intretinerea, de a plati scoala „gratuita” a copiilor, de a se ingriji de sanatatea lor pentru ca sunt bolnavi din cap pana-n picioare si asigurati ai maretului SISTEM propun cateva reglementari „demne de adoptat”:

  1. Aerul si pamantul apartin Statului: este musai sa fie adoptata o acciza pentru aerul respirat si pamantul calcat. Aer respirat si pamant calcat de niste sarantoci ai caror inaintasi si-au dat vietile pentru…. pentru a ramane asupriti si mai iobagi decat iobagii de odinioara;
  2. Daca iti faci o afacere sa platesti in avans un minim de 10.000 RON pentru ca oricum singurul scop al acelei afaceri este evaziunea, in mod evident. Daca afacerea da faliment datorezi statului 100.000 RON pentru ca acesta nu mai poate percepe taxe din acea afacere si pentru ca ai dovedit in mod clar subminarea economiei nationale (se stie ca motorul unei economii sunt micii intreprinzatori);
  3. Daca nu esti in stare sa ai decat un client in cadrul afacerii tale inseamna ca desfasori o activitate dependenta si de fapt incerci sa faci evaziune neplatindu-ti contributiile salariale. Urmare acestui fapt toate veniturile facute cu acel client trebuie confiscate;
  4. Daca ai inceput studiile la 18 ani si le-ai incheiat aproape de 30 de ani devenit astfel doctor in economie, avocat, notar, medic de renume, pictor, scriitor, etc. inseamna ca toata viata ta ai urmarit sa devii liber profesionist cu scopul de a face evaziune… In loc sa fi un rahat de salariat platit mizerabil dar cu contributii salariale platite la Statul care-ti ofera tot, inclusiv aerul pe care-l respiri si pamantul pe care calci, ai ales sa fi un evazionist care face pe desteptul…. Concluzie: meriti ca asupra ta sa fie atrasa raspunderea solidara si averea ta impreuna cu cea a afinilor pana la gradul IV inclusiv sa fie confiscata;
  5. Daca oferi bacsis inseamna ca inca nu esti inca muritor de foame, povara ta fiscala trebuie sa creasca cu minim 25%;
  6. Daca ai un mixer si-ti permiti luxul de a nu bate ouale de mana inseamna ca duci o viata luxurianta, meriti o taxa pe lux de minim 50%;
  7. Daca te casatoresti o faci cu scopul vadit de a lua niste bani fara a plati taxele catre stat. Indiferent de darul de nunta pe care-l colectezi trebuie sa platesti la stat 10.000 lei pentru a fi siguri ca ori faci o nunta rentabila ori renunti si in acest mod nu faci evaziune;
  8. Daca ai mai mult de un copil inseamna ca-ti permiti. Este logic ca nu este necesar ca Statul sa mai plateasca pentru tine alocatii, sanatate, scolarizare, etc.;
  9. Daca stai cu bunica de 80 de ani si aceasta are pensie de peste 300 lei atunci este evident ca la cat mananca aceasta (la 80 de ani ce mai mananca, sa fim seriosi) de fapt acei 300 lei sunt venitul tau, suma de 300 lei trebuie impozitata cu cota unica de 16%;
  10. Daca raportul inaltime in cm vs. greutate este mai mare ca 2 atunci o duceti excelent, povara fiscala trebuie sa creasca cu minim 30%. Astept propuneri „inteligente” si de la voi, impreuna putem ajuta Romania sa creasca, pentru ca Romania nu mai suntem demult Noi, sunt doar Ei… .